Revista de Medicină de Urgență este o publicație oficială a Asociației de Medicină de Urgență și Dezastre, fiind o revistă cu referenți al cărei scop este creșterea calității serviciilor de medicină de urgență prin facilitarea accesului la educație și informație de calitate din domeniul medicinii de urgență și al specialităților conexe.

Revista se publică de patru ori pe an (trimestrial) și oferă articole relevante pentru toate specialitățile implicate în managementul urgențelor, atât în spital, cât și în prespital. Revista evidențiază o abordare multidisciplinară a patologiilor acute ce pot fi identificate în : medicina de urgență, medicina de dezastre,  anestezie și terapie intensivă, toxicologie, cardiologie, medicină internă, ortopedie, pediatrie, chirurgie generală, etc.

De asemenea, Revista de Medicină de Urgență publică articole despre aspectele organizatorice ale sistemelor de urgență și abordarea evenimentelor cu victime multiple.

Fiecare număr al revistei poate conține editoriale, referate generale, articole originale, referate generale bazate pe dovezi, articole de practică medicală, imagini în medicina de urgență, corespondență și altele.