Cuvânt înainte

Autor: Dr. Bogdan Oprițăa

 a. Medic primar Medicină de Urgență, Medic Șef Departamentul UPU-SMURD București, Secretar General AMUD 


          Voi începe prin a destăinui că nu îmi place să țin cuvântări de deschidere. Motivul? Simplu: timpul e limitat și de fiecare dată mi se pare că e posibil să nu transmit toate ideile pe care aș dori sa le transmit. Atunci când scriu, lucrurile se schimbă. Se spune că hârtia suportă orice. Și, extrapolând, poate și oricât. Riscul? Plictisești. Astfel încât o să mă rezum la a povesti câte ceva.

         În primul rând despre mine. De fiecare dată când am acceptat să particip la un proiect, aici luând în discuție inclusiv a fi membru în asociații sau organizații non-guvernamentale, nu neapărat de specialitate, am făcut-o cu bună credință și doar din dorința de a schimba în bine sau a ameliora ceva.

         Pornind de la principiul de mai sus, în urmă cu treisprezece ani, împreună cu doctorii Cristian Pandrea, Constantin Olteanu și Dan Marinescu, am pus bazele Asociației de Medicină de Urgență și Dezastre, membră a Asociației Medicale Române, aceasta din urmă înglobând toate asociațiile și societățile de profil din domeniul științelor medicale. Scopul principal a fost acela de a crea un forum științific pentru specialitatea de Medicină de Urgență în București, în condițiile în care, la nivelul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, această specialitate medicală nu are (nici în acest moment!) reprezentare academică.

Citește mai departe: Cuvânt înainte

Managementul reacțiilor alergice în Unitatea de Primiri Urgențe

Autori: Dr. Dan Marinescua, Dr. Loredana Ghineab, Dr. Benciu Iuliac

a. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

b. Medic rezident anul III Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

c. Medic rezident anul I Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București


 REZUMAT

Introducere: Reacțiile alergice întâlnite pot avea diverse niveluri de severitate ajungând până la anafilaxie. Gestionarea reacțiilor alergice în departamentul de urgență începe de la momentul triajului, și continuă cu tratamentul farmacologic care este variat deoarece sunt utilizate ghiduri de bună practică derivate din observații clinice, interpretarea fiziopatologiei și recomandările terapeutice ulterioare.

Materiale și Metodă: S-a realizat un chestionar cu un număr de 11 întrebări relevante pentru managementul reacțiilor alergice în unitatea de primiri urgențe și a fost distribuit unui număr de 63 de medici în specialitatea de medicină de urgență. Obiectivul principal a fost identificarea modului de tratament al pacienților cu reacții alergice de către medicii din departamentul de urgență și compararea cu ghidurile de specialitate.

Citește mai departe: Managementul reacțiilor alergice în Unitatea de Primiri Urgențe

Sistemele de telemedicină

Autori: Dr. Ionuț Olarua, Dr. Cristian Pandreab, Dr. Bogdan Oprițăb

a. Medic specialist Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

b. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București 


Istoric, sistemele de telemedicină au fost gândite în beneficiul pacienților aflați în zone izolate geografic, unde accesul la un medic specialist reprezintă, în multe dintre cazuri, o reală problemă. Printre primele referințe la un sistem telemedical se regăsește o concepție futuristă pentru acea vreme.

În anul 1924 un editorialist imaginează un consult medical la distanță la momentul în care radioul reprezenta singura formă de comunicare în masă. 

Coperta acelei reviste rămâne și astăzi, un simbol al inovațiilor în practica medicală. Nu mult după, transmiterea datelor medicale prin telefon era folosită pe scară largă în Alaska și Australia. În plus, pe durata conflictelor armate în Vietnam și Korea transmiterea listelor cu răniți și materiale sanitare a fost realizată pe aceeași cale. Sistemele telemedicale moderne se dezvoltă concomitent cu programul spațial al NASA, cu scopul de a depăși problemele legate de distanță în eventualitatea unui eveniment medical pe durata zborului în afara spațiului terestru.

Citește mai departe: Sistemele de telemedicină

Intoxicația cu naftalină

Autori: Dr. Robert Andreia, Dr. Ionuț Olaru-Barbilianb, Dr. Cristian Pandreac

a. Medic rezident anul II Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

b. Medic specialist Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

c. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București


 REZUMAT 

    Naftalina este o hidrocarbură aromatică policiclică, având utilizări multiple, atât casnice (insecticid în combaterea moliilor), cât și industriale (sinteza unor diluanți, adezivi, coloranți). Nu se cunoaște deocamdată doza letală pentru om, dar chiar și o singură bilă poate determina decesul la copil. Vom prezenta în continuare cazul unei paciente de 85 de ani, care a ingerat naftalină în circumstanțe și cantități necunoscute, care s-a prezentat cu fenomene de disfuncție multiplă de organ și care a avut o evoluție nefavorabilă. 

Citește mai departe: Intoxicația cu naftalină

Mică Istorie a Voluntariatului SMURD București

Autori : Dr. Luisa - Corina Simiona, Voluntar Alina Cristina Stoianb, Voluntar Sabina Mihaela Bocab, Voluntar Alexandra Teodorescub

a. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București          

b. Student an VI, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, voluntar Departamentul UPU-SMURD București 


            În 1990, la Târgu Mureș se înființa Serviciul Mobil de Urgență și Descarcerare - (SMURD), serviciu  complet voluntar cu ajutorul medicilor, asistenților și studenților care au crezut în ideea domnului doctor Raed Arafat, pe atunci rezident în cadrul specialității de anestezie și terapie intensivă. Anii au trecut și sistemul s-a dezvoltat, însă obiceiul nu s-a pierdut.

Astfel, în anul 2008, în București începe programul de ,,Voluntariat SMURD București” susținut de domnul Dr. Bogdan Opriță, doamna Dr. Luisa Simion, doamna Dr. Cristina Bălășan și doamna Dr. Manuela Guran. Studenții la Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila urmau să își desfășoare activitatea în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgență și pe Unitățile de Terapie Intensivă  Mobilă pe parcursul unui an de zile, timp în care își asumau responsabilitatea efectuării a 480 de ore pentru obținerea certificatului de voluntar.

Citește mai departe: Mică Istorie a Voluntariatului SMURD București

Intoxicația cu monoxid de carbon – aspecte epidemiologice (2012-2014)

Autor: Dr. Loredana Ghineaa

a. Medic rezident anul III Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București


 REZUMAT

Introducere : Monoxidul de carbon este un gaz incolor, insipid, neiritabil ce se formează în procesul de ardere când nu există oxigen suficient pentru a forma dioxidul de carbon (sisteme de încălzire, motoare, incendii etc). Simptomatologia intoxicației cu monoxid de carbon este nespecifică, astfel că în departamentul de urgență poate fi foarte ușor confundată cu alte patologii. Din acest motiv datele epidemiologice nu sunt cunoscute cu acuratețe.

Materiale și metodă : Design-ul studiul a fost de tip retrospectiv. S-au identificat toți pacienții prezentați în Departamentul UPU-SMURD prin căutarea în sistemul informatic a următoarelor diagnostice : ,,intoxicație cu monoxid de carbon”, ,,encefalopatie/intoxicație indusă de expunerea la gaze cu ardere incompletă” din perioada 01.01.2012 – 31.12.2014.

Citește mai departe: Intoxicația cu monoxid de carbon – aspecte epidemiologice (2012-2014)

Revisiting the Goiania Radiation Accident: a Model for Different Impacts from a Malevolent Act with Radioactive Materials

Autor: Nelson Valverde MDa

a. Consultant on Radiopathology and Occupational Health, Retired from the Brazilian Health Ministry


 ABSTRACT 

          The most serious radiological accident up to now occurred in central Brazil, twenty-eight years ago, as the result of the violation of a radiotherapy equipment. The authors describe the accident and emphasize the need for planning and preparedness to respond to radiological emergencies. This includes knowledge for early recognition of medical manifestations of radiation exposure by medical emergency department personnel. Indeed, the Goiania accident serves as a model for the different impacts that can arise from a malevolent act with radioactive materials.

Key-words: The Goiania accident, radiation exposure, malevolent acts with radioactive materials

Citește mai departe: Revisiting the Goiania Radiation Accident: a Model for Different Impacts from a Malevolent Act...

Cardioversia Fibrilatiei Atriale cu Debut Recent în UPU

Autori: Dr. Loredana Ghineaa, Dr. Dan Marinescub

a. Medic rezident anul III Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București

b. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București


 REZUMAT 

        Fibrilația atrială (FA) este aritmia cea mai frecvent întâlnită în departamentul de urgență și este cel mai des identificată și tratată în primă etapă de către medicii cu specialitatea de medicină de urgență. FA este o patologie care poate fi descoperită accidental, în momentul în care se efectuează o electrocardiogramă. Strategiile generale de management ale FA sunt reprezentate de ,,controlul ritmului” și  ,,controlul frecvenței”. În cadrul Departamentului UPU-SMURD al Spitalul Clinic de Urgență București, în decurs de 4 ani (2012-2015) s-a realizat cardioversia FA la ritm sinusal la un număr de 136 pacienți prin următoarele metode: chimic (47), electric (46) și spontan (37). De cele mai multe ori în cazul pacienților cu FA cu debut recent este esențială identificarea elementelor de instabilitate hemodinamică ce necesită tratament de urgență și ulterior durata exactă de la debutul FA pentru a selecta acei pacienți care necesită cardioversie. Abordarea pacienților cu FA cu debut recent necesită o colaborare a medicilor cardiologi și urgentiști (mai ales în cazul în care pacientul este instabil sau necesită o metodă de analgo-sedare).  

Cuvinte cheie: fibrilație atrială, cardioversie electrică, cardioversie chimică

Citește mai departe: Cardioversia Fibrilatiei Atriale cu Debut Recent în UPU

Supradenivelarea de segment ST ?

Autori: Dr. Loredana Ghineaa, Dr. Dan Marinescub

a. Medic rezident anul III Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București 

b. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București


            Un pacient în vârstă de 39 ani cu diabet zaharat tip II sub regim igieno-dietetic s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență București cu durere retrosternala, având un debut de 8 ore. Durerea prezenta caracter de apăsare cu iradiere la baza gâtului, a umărului drept și a fost însoțită de fatigabilitate. 

Pacientul prezenta un IMC = 28,4 (supraponderal – înălțime 172 cm, greutate 84 kg). Examenul clinic nu relevă semne patologice.

Semnele vitale : TA = 168/110 mmHg, AV = 130/min, Sp02 = 99%. 

            Electrocardiograma este evidențiată în Figura 1.

Figura 1 - Electrocardiograma pacientului

 

Întrebare : Care este diagnosticul cel mai probabil?

a)      Infarct miocardic acut inferior cu supradenivelare de segment ST

 

b)     Infarct miocardic acut infero-lateral cu supradenivelare de segment ST

 

c)      Pericardită acută

Citește mai departe: Supradenivelarea de segment ST ?