- Detalii
- Categorie: Volumul 6, numărul 1 Volumul 6, numărul 1
Autori: Dr. Loredana Ghineaa, Dr. Dan Marinescub
a. Medic rezident anul III Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București
b. Medic primar Medicină de Urgență, Departamentul UPU-SMURD, Spitalul Clinic de Urgență București
REZUMAT
Fibrilația atrială (FA) este aritmia cea mai frecvent întâlnită în departamentul de urgență și este cel mai des identificată și tratată în primă etapă de către medicii cu specialitatea de medicină de urgență. FA este o patologie care poate fi descoperită accidental, în momentul în care se efectuează o electrocardiogramă. Strategiile generale de management ale FA sunt reprezentate de ,,controlul ritmului” și ,,controlul frecvenței”. În cadrul Departamentului UPU-SMURD al Spitalul Clinic de Urgență București, în decurs de 4 ani (2012-2015) s-a realizat cardioversia FA la ritm sinusal la un număr de 136 pacienți prin următoarele metode: chimic (47), electric (46) și spontan (37). De cele mai multe ori în cazul pacienților cu FA cu debut recent este esențială identificarea elementelor de instabilitate hemodinamică ce necesită tratament de urgență și ulterior durata exactă de la debutul FA pentru a selecta acei pacienți care necesită cardioversie. Abordarea pacienților cu FA cu debut recent necesită o colaborare a medicilor cardiologi și urgentiști (mai ales în cazul în care pacientul este instabil sau necesită o metodă de analgo-sedare).
Cuvinte cheie: fibrilație atrială, cardioversie electrică, cardioversie chimică
ABSTRACT
Atrial fibrillation (AF) is the most common arrhythmia encountered in the emergency department and is frequently identified and managed by emergency physicians. AF is a pathology that can be discovered incidentally by electrocardiogram. The two main strategies for the management of AF are ”rhythm-control” and ”rate-control”. In the Emergency Department of the Clinical Hospital of Emergency of Bucharest, over 4 years (2012-2015), the atrial fibrillation was converted to sinus rhythm in 136 patients using the following methods: chemical (47), electric (46) and spontaneously (37). In the most cases, in patients with recent atrial fibrillation it is essentially to identify the signs of hemodynamic instability which requires emergency treatment and then to establish the exact time since the onset of AF to select those patients that can benefit from cardioversion. The management of atrial fibrillation patients requires a collaboration between the cardiology doctors and the emergency medicine doctors (especially in the case when the patient is unstable or requires procedural analgesia).
Key-words: atrial fibrillation, electric cardioversion, chemical cardioversion